Un junghi în stomac,
Metafizic şi ironic,
M-a informat, subtil,
Că nu absenţa mesei
L-a obligat să îmi acorde
O neprivilegiată vizită,
Ci tocmai preamulta-ndestulare.
Oh, consumism superb
Ce-ai deturnat adevărata origine
A întâmplătorului simptom!
Cum se face laptele praf? Se ia vaca in avion şi, la înălţimea convenabilă, se mulge şi se aruncă laptele din avion.
Cînd s-a încercat prima oară? Acum 77 de ani: link.
ALABAMA SONG
Show me the way to the next whisky bar
Oh, don't ask why, oh, don't ask why
Show me the way to the next whisky bar
Oh, don't ask why, oh, don't ask why
For if we don't find the next whisky bar
I tell you we must die
I tell you we must die
I tell you
I tell you
I tell you we must die
Oh, moon of Alabama
We now must say say good-bye
We've lost our good old mamma
And must have whisky
Oh, you know why.
Show me the way to the next pretty girl
Oh, don't ask why, oh, don't ask why
Show me the way to the next pretty girl
Oh don't ask why, oh, don't ask why
For if we don't find the next pretty girl
I tell you we must die
I tell you we must die
I tell you
I tell you
I tell you we must die
Oh, moon of Alabama
We now must say good-bye
We've lost our good old mamma
And must have a girl
Oh, you know why.
Show me the way to the next little dollar
Oh, don't ask why, oh, don't ask why
Show me the way to the next little dollar
Oh, don't ask why, oh, don't ask why
For if we don't find the next little dollar
I tell you we must die
I tell you we must die
I tell you
I tell you
I tell you we must die
Oh, moon of Alabama
We now must say good-bye
We've lost our good old mamma
And must have dollars
Oh, you know why.
....
Deşi majoritatea ştim:
este vorba, la bază, despre un "foxtrot disonant" - decadenţă şi romantism - (O Moon of Alabama) compus de Kurt Weill, pentru un poem al lui Bertolt Brecht. Mai târziu a fost inclus în primul act al operei "Aufstieg und Fall der Stadt Mahagonny"/"Rise and Fall of the City of Mahagonny"/"Mărirea şi decăderea oraşului Mahagonny", cântat de eroina operei - Jenny. Iată o variantă:
sau aici
Povestea este aici.
Să îi mai amintesc pe David Bowie
sau aici
Marilyn Manson
Dalida aici, Dee Dee Bridgewater, Bette Midler, Pelle Miljoona, The Young Gods, Allison Moorer etc
Despre "Blood Diamond", film cu aspiraţii de Oscar.
Plus: aduce în lumina reflectoarelor o mică parte din realităţile crude ale Africii (3,7 milioane morţi în "diamond wars" din Angola, Congo şi Sierra Leone)
Minus: happy endingul tipic american. Bine, moare eroul principal, care e făt frumosul Di Caprio, dar Solomon îşi recuperează întreaga familie şi, pe deasupra, se aranjează şi cu ceva bănuţi pentru zile negre. Aah, cum era să uit de apoteoticul final în care se pregăteşte să ţină un discurs în faţa unei mult prea distinse audienţe, el, un fost pescar.
Plus: acţiunea decurge în viteză şi reuşeşte să ţină spectatorul lipit de ecran (monitor)
Minus: totuşi, uneori prea multă acţiune (explozii, urmăriri spectaculoase, poc-poc!)
Plus: actorii (Leonardo di Caprio, Djimon Hounsoun) joacă, în majoritatea timpului, bine, aproape 90% convingători în rolurile lor (mai puţin Connelly)
Minus: scenariul îi obligă să fie şi melodramatici sau să recite fraze ... cu audienţă, presupun, la un public american.
Linkuri de citit:
1,
Daa, m-am dumirit, trebuie să vorbim pe înţelesul lui "great american people". Mai introducem o scenă dură cu tăiatul mâinii, mai insinuăm o replică măreaţă în film, dar la sfârşit mergem toţi fericiţi acasă. Leo a murit dar ce lucruri măreţe a făcut. Şi, darling, oare nu găseşti un diamant roz ca ăla din film pentru mine? Ştii, s-ar potrivi de minune cu rochia Lophelia de la Givenchy (colecţia de primăvară-vară 2007).
Un artist extraordinar - Django Reinhardt. De ceva vreme ştiam de el, favorita mea fiind Minor swing pe care îl puteţi asculta aici:
Astăzi am aflat despre incendiul prin care a trecut la 18 ani şi în urma căruia a rămas cu două degete nefuncţionale la mâna stângă. Dar asta l-a ambiţionat şi a dezvoltat mai apoi o tehnică remarcabilă de interpretare la chitară.
Azi am aflat de pe siteul www.peugeot-concours-design.com că marele câştigător al concursului anual Peugeot de maşini-concept este un român de 20 de ani - Mihai Panaitescu.
So, take a ride!
Pentru că de mâine începe prosteala de februarie numită Valentinodragobeţie.
Dacă dai deoparte ursuleţii de pluş, trandafirii firavi de-o zi şi cutia de bomboane ce găseşti? Aaa, am uitat de lenjeria cu inimioare (vai unde mi-era capul?). Bine, şi asta să dăm deoparte. Mai rămâne ceva? Dacă ai descoperit, într-o splendidă goliciune, dragostea, de ce a trebuit să o sufoci cu atâta ipocrizie?
Dar dacă, totuşi, nu prea mai găseşti ceva după aia? Atunci o fi mai bine să rămâi cu ursuleţul de pluş, măcar o senzaţie plăcută dacă nu mai eşti în stare de sentimente. Ha-ha-ha, iguana a devenit tragicomică. De unde sentimente azi? Noi celebrăm Valentinul, nu discutăm despre sentimente.
Însă până mâine să încercăm să mai fim puţin KIWI:
Astăzi să vorbim despre viaţa în coloană.
La şcoală - păstrăm ordinea orelor şi a anilor de şcoală, liceu, facultate, fără să ne întrebăm încotro duce această înşiruire de diferite modalităţi de ocupare a timpului decât atunci când e prea târziu. Adică deja suntem la serviciul de fiecare zi şi urmăm regulamentul de ordine interioară. Aşa cum urmăm Constituţia şi celelalte legi ale statului. Vieţuim în coloană şi când e vorba de opinii: opinia politică (în urma unei platforme cu un clopoţel mai melodios) sau de altă natură (chiar religioasă - coloana spre biserică fără participarea conştientă la taina creştină). Iar mai târziu în coloană la pensie, ba chiar mormintele sunt frumos încolonate în fiecare cimitir.
Deşi noi românii avem tradiţia bine închegată a cozii, încolonarea ca strategie de ... supravieţuire e un fapt trist şi curent.
Bine aţi venit în blogul meu!
Vă promit posturi despre toate lucrurile care mă vor mira în fiecare zi. Ei, poate nu chiar în fiecare zi, dar cu recuperări ulterioare.
